O stea rebelă ar putea pătrunde în Sistemul Solar mai devreme decât credeam

de: Bianca Prangate
11 05. 2018

În urma calculelor recente, s-a dovedit că avem mai puțin timp la dispoziție să ne pregătim pentru steaua care va traversa Sistemul Solar decât se credea.

Gliese 170 este considerată o stea rebelă, pentru că circulă prin galaxie lipsită de contrângerile gravitaționale care mențin în mod normal stelele pe loc. Circulă la o viteză de 51.500 de kilometri pe oră.

Oamenii de știință știau de ceva timp despre steaua pitică Gliese 710. S-a descoperit că va ajunge aproape de Sistemul Solar încâ din 1996. Prognozele oamenilor de știință arătau că va ajunge în Sistemul Solar în 1,35 milioane de ani, conform astronomilor Filip Berski și Piotr A. Dybczyński.

Calculele recente, bazate pe cele mai noi date cu privire la stea, arată că aceasta ar putea să ajungă mai devreme, în 1,29 milioane de ani. Ele au fost realizate de astronomii Raul de la Fuente Marcos și Carlos de la Fuente Marcos, de la University of Madrid. Diferența este de câteva zeci de mii de ani, așadar signifiantă.

Cercetările noi arată că Gliese 170 va trece pe lângă Pământ la o distanță echivalentă cu 100 de ori distanța către Pluto. Deși va fi departe de noi, steaua pitică ar putea totuși să răstoarne bunăstarea Sistemului Solar.

Dacă oamenii vor mai exista atunci, nu vor trebui să se îngrijoreze cu privire la afectarea orbitei Pământului, mulțumită distanței dintre cele două corpuri. Totuși, dacă Gliese 170 intră în norul Oort care înconjoară Sistemul Solar, ar putea declanșa o serie de ploi de stele.

Sistemul Solar a mai avut asemenea „întâlniri apropiate” cu alte stele în trecut. În urmă cu 500.000 de ani, steaua Gliese 208 a trecut la o distanță de cinci ani lumină față de Pământ. Iar cu 70.000 de ani în urmă, Steaua lui Scholz a trecut prin norul Oort prin care ar putea trece și Gliese 170 când îi va veni vremea.